Biserica Mănăstirii Humorului

Biserica M ănăstirii Humorului – inscrisa pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO - este asezata intr-un cadru natural de o rara frumusete,cu privelisti inca salbatice si pitoresti. Ea isi are inceputurile in vremea domniei lui Alexandru cel Bun, cind, ascunsa intre codri, se ridica aici cea dintai asezare manastireasca, ctitoria marelui vornic Ioan (1415).

In 1535, ctitorul reunea o echipa de mesteri zugravi care sa asigure decorarea noii biserici. Asa cum arata analiza stilistica a picturii, echipa era formata din 4 zugravi, fiecare avand o personalitate artistica formata.

Printre ei, exista indicii sa fi participat si acela care se intitula "zugrav de biserici si curtean al Mariei sale Petru, voevodul Moldovei" Toma din Suceava. Echipa aceasta a relizat unul din cele mai impresionante ansambluri decorative ale epocii.

Ceea ce caracterizeaza in plus intreaga pictura de la Humor este unitatea de tonalitate cromatica, datorata predominantei diferitelor nuante de rosu, culoare specifica acestei biserici. Din punct de vedere arhitectural citeva particularitati se impun: pridvorul deschis cu cele 4 arcade in arc frint si lipsa turlei. Biserica este in plan triconic, intre naos si pronaos aflindu-se gropnita, deasupra careia, printr-o usa sapata in zid, se poate ajunge in tainita. Elementele de factura gotica sunt vizibile in ancandramentele ferestrelor, in portalul de la intrare precum si in firidele cu care se decoreaza cele 3 abside laterale. Biserica a fost imbracata pe interior si pe exterior cu o minunata haina de pictura in fresca, tehnica intalnita la Voronet, Moldovita, Sucevita, Arbore.
Vorbind despre realitatile artistice ale picturii, trebuie sa avem in vedere in primul rind exteriorul. Expus intemperiilor, peretele nordic se resimte cel mai mult. In schimb, pretele sudic, absidele laterale si peretele vestic, ofera ochiului o sublima orchestratie de culori. Heruvimi, serafimi, ingeri, profeti, apostoli, ierarhi, calugarii, alcatuiesctema Cinului. Imnul Acatist al Bunei Vestiri, cuprinzind 24 de scene, este zugravit pe peretele de sud alaturi de Asediul Constantinopoleului. Tot aici se gasesc scene din viata Sfintului Nicolae precum si Parabola Fiului Risipitor. La intrarea in biserica, pe peretele de vest, ne intampina Judecata de Apoi, unde apar multe elemente de factura locala cum ar fi: buciumul, lavita, cobza, stergarul.

Biserica a fost cladita pe o stinca neclintita care este Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu. Apostolii au sfintit-o in numele Tatalui, al Fiului si al Sfintului Duh, Treimea Sfanta care fiinteaza si ramane vesnic in trei nume.

**Source: Wikipedia

Mânăstirea Voroneţ

Mânăstirea Voroneţ - situată în satul cu acelaşi nume, la 36 km de Suceava şi la numai 4 km de centrul oraşului Gura Humorului, mânăstirea este una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ştefan cel Mare.Biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai patru luni şi jumătate ceea ce constituie un record pentru acea vreme.Viata monahală s-a întrerupt in anul 1785 dupa anexarea Bucovinei la Imperiul Habsburgic şi s-a reluat în anul 1991

De mici proporţii, cu plan trilobat, având turla cu boltă moldovenească pe naos, biserica face parte dintre puţinele monumente de arhitectură religioasă din nordul Moldovei care-şi păstrează în mare măsură forma iniţială. În anul 1547 mitropolitul Grigore Roşca, văr al lui Petru Rareş a iniţiat adăugirea unui pridvor închis, pentru care adoptă o soluţie unică, în cadrul căreia arhitectura este vizibil subordonată decorului pictat: peretele de vest al pridvorului este un perete plin fără nici o deschidere, precum şi pictarea zidurilor exterioare, din temelie până în streaşină, lucrări ce au dat construcţiei o mare stralucire.
Pictura interioară a bisericii datează în cea mai mare parte din timpul lui Ştefan cel Mare. În scenele din altar şi din naos artistul a urmărit să redea îndeosebi sensul teologal al imaginilor, realizând un ansamblu solemn, dar cu vădit caracter de monumentalitate. Printre aceste picturi de interior atrag atenţia mai ales:Cina cea de Taina, Impartasirea Apostolilor, Spalarea picioarelor (in altar), Ciclul patimilor şi tabloul votiv al domnitorului Ştefan cel Mare (în naos).

Pictura exterioară a Voroneţului, datând din timpul domniei lui Petru Rareş, este realizată la un înalt nivel artistic, fiind socotită drept cel mai reuşit ansamblu al artei feudale moldoveneşti. Figurile biblice din aceste fresce exterioare sunt apropiate de viaţă, însufleţite, fireşti.Frescele se disting prin coloritul lor viu, apropiat de cel al naturii înconjurătoare şi în care predomină verdele şi albastrul, prin compoziţia larg desfăşurată a diferitelor scene.

Faţada de vest, cu impresionanta scenă a Judecatii de Apoi, este alcatuită compoziţional pe patru registre. În partea superioară se află Dumnezeu Tatăl, registrul al doilea cuprinde scena Deisis, încadrată de apostoli aşezaţi pe scaune. De la picioarele Mântuitorului porneşte un râu de foc în care păcătoşii îşi află chinurile. Cel de-al treilea registru este Etimasia Sfântului Duh, simbolizat în forma unui porumbel, Sfânta Evanghelie şi Protopărinţii neamului românesc - având spre nord un grup de credincioşi călăuziţi de Sfantul Apostol Pavel, iar spre sud grupurile de necredincioşi care primesc dojana lui Moise. În registrul al patrulea, la mijloc, apare cumpăna care cântareşte faptele bune şi pe cele rele, lupta dintre îngeri şi demoni pentru suflete; în zona de nord raiul, iar în cea de sud iadul.
O notă caracteristică a acestor fresce o constituie şi bogata imaginaţie creatoare a realizatorilor ei, care introduc în compoziţie elemente folclorice (spre exemplu arhanghelii care suflă din buciume, instrumente specifice păstorilor de munte).
În interiorul bisericii reţin atenţia jilţurile şi stranele din secolul al XVI-lea (printre altele un jilt domnesc, o adevarată capodoperă a sculpturii în lemn), mormântul mitropolitului Grigore Rosca, din pridvor, mormântul sihastrului Daniil (Daniil Sihastrul), din pronaos. **Source: Wikipedia

Mănăstirea Putna

Mănăstirea Putna - unul din cele mai importante centre culturale, religioase şi artistice româneşti, supranimit de catre Mihai Eminescu : "Ierusalimul Neamului Românesc". Potrivit vechilor cronici moldoveneşti, zidirea mănăstirii, a început în anul 1466 şi s-a terminat în 1469. Incinta, turnul de la intrare şi fortificaţiile au fost terminate în 1481. Intrarea în incinta mănăstirii se face pe sub arcul boltit al unui turn compus din parter şi etaj, pe a cărui faţadă estică se află stema Moldovei datată 1471. Turnul a fost zidit în anul 1757 în vremea domnitorului Constantin Racovita, despre aceasta dând mărturie şi stema de pe faţada de vest, în care apar reunite stemele Moldovei şi ale Ţării Româneşti. Deoarece poetul Mihai Eminescu împreună cu Ioan Slavici şi cu alţi participanţi la Marea Serbare de la Putna din august 1871 au înnoptat în acele zile în sala de la etaj, această construcţie se numeşte „Turnul Eminescu“.

Tot pe latura de est este situat şi Turnul clopotniţei construit în anul 1882. Biserica originală a suferit mari modificări în perioada 1653-1662. S-au păstrat liniile arhitectonice iniţiale specifice stilului moldovenesc, fiind alcătuită din cinci încăperi: pridvor, pronaos, gropniţă, naos şi altar. Se regăsesc astfel reunite elemente de arhitectură bizantine, gotice şi renascentiste. Accesul în biserică se face prin cele două uşi laterale ale pridvorului, încadrate cu portaluri de piatră.La exterior biserica este încinsă cu un brâu răsucit în torsadă simbolizând Preasfânta Treime, motiv ce se regăseşte şi în ornamentaţia interioara. **Source:Wikipedia

Mormântul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt - domn al Moldovei (1457-1504) si ctitor al Mănăstirii Putna.

Cheile Bicazului

Cheile Bicazului - situate la doar 20km de orasul Bicaz reprezintă una din cele mai atrăgătoare zone turistice ale ţării. Situate în partea centrală a Munţilor Hăşmaş, aparţinând Carpaţilor Orientali, şi fiind delimitate la nord şi nord-vest de Suhardul Mare (1506 m) şi la sud-est de Suhardul Mic (1352 m), fac legătura între judeţele Neamţ şi Harghita. Cheile, cu o lungime de 8 km, ce se întind între staţiunea Lacu Roşu şi satul Bicazul Ardelean, sunt formate de râul Bicaz şi afluenţii săi (din care cel mai important este Bicăjelul) şi leagă Transilvania de Moldova. Zona este străbătută de drumul transcarpatic DN 12C ce leagă oraşul Gheorgheni de Bicaz.
Cheile Bicazului fac parte din Parcul National Cheile Bicazului - Hăşmaş, ce are ca arii protejate: Lacul Roşu, Cheile Bicazului, Cheile Şugăului, Hăşmaşul Mare - Piatra Singuratică şi Hăşmaşul Negru. Pereţii de calcar ai stâncilor ascund peşteri de o deosebită frumuseţe (Peştera Neagră, Peştera Cascadă) şi avene (Licaş, Avenul cu Trei Intrări). Toate micile cursuri de apă afluente Bicazului fac la rândul lor alte chei cum ar fi: Cheile Laposului, Cheile Şugăului, Cheile Bicăjelului.

Piatra Altarului - un masiv stâncos de 1120 m altitudine

Mănăstirea Moldoviţa

Mănăstirea Moldoviţa - este una din vechile aşezări călugăreşti, cu un important şi glorios trecut istoric, străjuitoare de veacuri la hotarul Moldovei de nord, situată în comuna Vatra Moldoviţei la o distanţă de circa 15 km de comuna Vama.
Biserica pictată a mănăstirii este înscrisă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Originea acestei mănăstiri rămâne învăluită în negura vremii, tradiţia aminteşte de existenţa ei încă din timpul voievozilor Muşatini, care au ocrotit-o.
Sub paşnica domnie a lui Alexandru cel Bun, ocrotită şi înzestrată de ctitori, a dăinuit până la sfârşitul veacului al XV-lea când, din cauza unei alunecări de teren, s-a prăbuşit. Ruinele ei se văd şi astăzi la 500m distanţă de actuala Mănăstire. Voievodul Petru Rares, iubitor de artă ca şi tatăl său, Stefan cel Mare, vrând să continue existenţa Mănăstirii Moldoviţa, alege locul puţin mai la şes de vechea biserică a lui Alexandru cel Bun şi construieşte actuala Biserică a Moldoviţei în anul 1532, închinând-o aceluiaşi hram "Buna Vestire". În aceeaşi epocă, Domnul împrejmuieşte Biserica cu ziduri şi turnuri de apărare, dându-i aspectul unei mici fortăreţe. Fără îndoială că au existat locuinţe, după fundaţiile care se văd în partea nordică, pe a căror temelii Episcopul Efrem de Rădăuţi, între anii 1610-1612, a construit clişarniţa (casă egumenească) pentru locuinţa sa, pentru păstrarea odoarelor Bisericii şi organizarea unei şcoli de copişti şi miniaturişti, continuând în acest fel opera culturală a lui Rareş. **Source: Wikipedia

Mănăstirea Neamţ

Mănăstirea Neamţ - este cel mai mare si mai vech vechi aşezământ monahal din Moldova. Mănăstirea este atestată documentar din 1407, însă rădăcinile în timp ale activităţii monahale se întind până în veacul al XII-lea. Ctitorirea mănăstirii îi este atribuită voievodului Petru I Musat (1375-1391), care a construit prima biserică din piatră, astăzi dispărută, însă, pe amplasamentul mănăstirii, existase o bisericuţă mai veche din lemn, numită Biserica Albă, construită de monahi cu un secol înainte. Biserica actuală din incinta mănăstirii a fost ctitorită de voievodul Stefan cel Mare la sfârşitul secolului al XV-lea şi are hramul Inaltarea Domnului.
Aşezământul are cea mai mare şi mai veche bibliotecă mânăstirească (18000 volume) şi a avut o contribuţie deosebită la dezvoltarea culturii şi artei româneşti medievale. În camera mormintelor este îngropat Stefan Vioevod (unchiul lui Ştefan cel Mare), iar în pronaos se află moaştele sfântului necunoscut descoperite în 1986, prin scoaterea asfaltului de pe alee.Biserica ctitorită de Ştefan cel Mare este principalul monument istoric şi de arhitectură moldovenească din incinta mânăstirii, de o eleganţă şi frumuseţe deosebite. Dimensiunile si monumentalitatea ansamblului au sporit prin introducerea în construcţie a unor elemente noi: pridvorul, situat în faţa intrării şi sala mormintelor, sau gropniţa, amplasata între pronaos şi naos.
Pronaosul, de formă dreptunghiulară, este boltit cu două calote sferice. Naosul, tot dreptunghiular, de dimensiuni mari, are doua abside laterale, semicirculare în interior şi pentagonale în exterior, baza fiind formată din patru arce oblice sprijinite pe alte patru arce mari. Turla se ridică în mijloc, iar nouă contraforturi masive susţin zidurile până la nivelul bolţilor. Faţadele sunt frumos ornamentate în stil autohton moldovenesc, rezultat din îmbinarea elementelor bizantine (ceramică smalţuită, cărămizi şi discuri diferit colorate, în verde, în galben, în brun) cu cele gotice (contraforturile şi ancadramente de uşi şi ferestre). Discurile smălţuite şi nişele împodobesc şi turla, de formă octogonală, prevăzută cu patru ferestre. Pictura din absida principală, naos şi sala mormintelor aparţin ultimilor ani de domnie ai lui Ştefan cel Mare, iar cea din pridvor şi pronaos este din timpul lui Petru Rareş.
Mânăstirea a suferit multe devastări şi incendii distrugătoare, urmate de refaceri care au distrus treptat zugrăveala iniţială.
A doua biserică inclusă în complexul mănăstiresc este biserica Sfântul Gheorghe, încorporată în zidul de incintă. **Source: Wikipedia

Mănăstirea Văratec

Mănăstirea Văratec - datează din anul 1785 şi a fost ctitorită de fiica unui preot din Iasi, călugărită cu numele de Olimpiada. Doi ani mai târziu, în 1787, schitul Văratec s-a unit cu schitul Topolnita pentru a forma un aşezământ monahal mai mare şi mai bine organizat. La 10 iunie 1803, Mitropolitul Veniamin Costachi uneşte mănăstirile Văratec şi Agapia într-o singură gospodărie, înfiinţînd aici o scoala monahală de meserii şi de cultură generală pentru călugăriţe.
Biserica actuală a mănăstirii s-a construit între anii 1808-1812, pe locul celei vechi, şi a fost pictată în 1841. Arhitectonic, biserica se prezintă ca un edificiu eclectic, cu elemente ale vechiului stil moldovenesc şi elemente de arhitectură străină care au pătruns în Moldova la sfîrşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XlX-lea.
În ansamblul monahal Văratec se mai află biserica „Sfîntul Ioan Botezătorul" (1844), lîngă care se găseşte mormîntul poetei Veronica Micle, decedată în 1889, şi Biserica Schimbarea la Fata (1847).
Mănăstirea are o bogată colecţie muzeală, cuprinzînd Evanghelii, icoane, manuscrise, veşminte, tapiserii cu valoare artistică şi istorică. **Source: Wikipedia

Mănăstirea Agapia

Mănăstirea Agapia (denumită şi Mânăstirea Agapia Nouă pentru diferenţiere de Schitul Agapia Veche) este o mănăstire ortodoxă de maici, situată pe valea paraului Agapia, la o distanţă de 9 km de oraşul Targu Neamt. Este una dintre cele mai mari mănăstiri de maici din România, având 300-400 maici şi aflându-se pe locul doi ca populaţie după Mânăstirea Văratec.Mănăstirea a fost construită între anii 1641-1643. Arhitectura bisericii nu are un stil specific. Ceea ce conferă o deosebită valoare acestui monument sunt frescele pictate de Nicolae Grigorescu, între anii 1858-1861

La acestea se adaugă şi Casa scriitorului Alexandru Vlahuta (o chilie în care locuia scriitorului când venea în vizită la mănăstire), transformată în 1966 în muzeu memorial. Ea datează din 1885.

Ctitorul Mănăstirii Agapia din Vale sau Agapia Nouă este hatmanul Gavriil Coci, fratele domnitorului Vasile Lupu (1634-1653). El a construit Biserica cu hramul "Sf. Voievozi Mihail şi Gavriil" în perioada 1641-1643, după planurile arhitectului Enache Ctisi de la Constantinopol.
În cei trei ani scurşi de la zidire până la sfinţirea bisericii, ctitorii au construit careul de chilii care însoţesc zidul de incintă, împreună cu turnul-clopotniţă din piatră şi granit de pe latura de răsărit.

Până la începutul secolului al XIX-lea, Agapia a avut obşte de călugări. În anul 1803, dorind să înfiinţeze un Seminar de preoţi la Manastirea Socola din Iasi, mitropolitul Veniamin Costache al Moldovei a dispus ca cele vreo 50 de maici de la Socola să se mute la Mănăstirea Agapia. Printr-un hrisov domnesc al lui Alexandru Moruzi, Mănăstirea Agapia a devenit mănăstire de maici.

**Source: Wikipedia