Sibiu

Devenită, o dată cu evenimentele din decembrie ’89, un simbol, un fel de “kilometrul 0” al Sibiului, Piaţa Mare, una dintre cele mai mari din Transilvania, situată în partea de nord a oraşului, a reprezentat dintotdeauna o veritabilă emblemă a străvechiului burg.
Deşi se pare că a fost construită în 1366, ca o a treia centură de apărare a cetăţii, respectiva incintă a fost menţionată pentru prima oară în hrisoavele vremii abia în anul 1411, ca fiind principala piaţă de desfacere a cerealelor, dar în acelaşi timp şi loc de întruniri ori execuţii publice. De altfel, aici se aflau “Stâlpul Infamiei”, având statuia lui Roland în vârf, spânzurătoarea şi “Cuşca pentru nebuni”, unde, în timpul zilei erau expuşi oprobriului public cei ce tulburau noaptea liniştea semenilor.
Având acelaşi traseu conturat încă din secolul al XIV-lea , Piaţa Mare are o formă dreptunghiulară cu lungimea de 142 m şi lăţimea de 93 m. Pe laturile ei au rămas în picioare, atinse doar de patina vremii, vechile case nobiliare medievale, alături de un alt simbol de marcă al oraşului, Palatul Brukenthal, locul de început al promovării artei în această parte a Europei.
Cele mai reprezentative clădiri din Piaţa Mare sunt în ordine:
1. Casa Haller, situată la numărul 10, bogată în elemente renascentiste cu un turn de locuinţă gotic în curte. Proprietarul ei, comitele Petrus Haller von Hallerstein, descendentul unei familii de negustori-patricieni din Nurnberg, a reuşit să păstreze imobilul timp de 345 de ani;
2. Palatul Brukenthal, situat la numărul 4, fostă reşedinţă a ex-guvernatorul Transilvaniei, baronul Samuel von Brukenthal, care adăposteşte Muzeul Naţional omonim;
3. Casa Albastră, imobil situat la numărul 5 în care în 1844 a luat fiinţă Academia de Drept, devenită ulterior (între 1858-1862) sediu al Societăţii de Ştiinţe Naturale;
4. Primăria Oraşului, situată pe strada Samuel von Brukenthal nr. 2, care, timp de un secol, din 1906 a fost sediul Băncii de Credit Funciare şi apoi al CEC;
5. Casa Generalilor, aflată la numărul 7, unde şi-au avut sediul Magistratura şi, apoi, Comandamentul general al trupelor austriece din Transilvania; Casa Artelor, situată la numărul 21, una dintre cele mai frumoase imobile din Sibiu, cunoscută şi sub numele de Casa Măcelarilor pentru că adăpostea, în vechime, magazine ale respectivei bresle;
6. Casa Hecht, situată la numărul 8, aparţinând unuia dintre primarii străvechiului Hermannstadt, Georg Hecht, anterior aici funcţionând prima monetărie a oraşului;
7. Casa Lutsch, de la numărul 13 a găzduit sediul Prepoziturii, dar şi pe înalţii demnitari care vizitau Sibiul. La numerele 2 şi 3 se găsesc Biserica şi casa parohială romano-catolică, unde a funcţionat seminarul iezuit la care a studiat, printre alţii şi iluministul Gheorghe Lazăr;
8. Casa Weidner-Reussner-Czekelius, de la numărul 16 poartă numele succesivilor proprietari care, rând pe rând şi-au pus amprenta asupra arhitecturii imobilului. Ar mai fi de menţionat alte două imobile care au “ieşire” în Piaţa Mare: Casa Altemberger-Pempfliger, de pe strada Mitropoliei nr. 2, cea mai importantă construcţie în stil gotic din România, unde a funcţionat pentru aproape patru secole (între anii 1550-1947) Primăria oraşului, precum şi “Hotelul Împăratul Romanilor”, situat în strada Nicolae Bălcescu nr. 4, vechiul han cu numele de “Steaua Albastră”, fondat în 1555 şi unde oaspete a fost, în 1773, însuşi împăratul german Iosif al II-lea.

Construită în secolele XIV-XVI, Piaţa Mică - cunoscută şi sub numele de “Ringul cel mic”, aflată în interiorul celei de a doua incinte de fortificaţii a cetăţii, reprezintă vechiul centru comercial al urbei. Piaţa este împărţită în două părţi distincte delimitate de strada Ocnei. Latura nordică a incintei are o formă circulară, cu clădiri de formă concavă, din care lipseşte portalul boltit specific celor din Piaţa Mare. Latura sudică prezintă clădiri cu arcade semicirculare susţinute de portanţi. Comună tuturor imobilelor este pe lângă înălţime, existenţa loggilor la parter unde, odinioară negustorii îşi protejau mărfurile realizate în atelierele meşteşugăreşti şi expuse cumpăratorilor, dar şi a lucarnelor lenticulare, denumite de localnici, ”ochii oraşului”.
Felinarele confecţionate din fier forjat şi suspendate de elementele arhitecturale aveau să devină, din secolul al XIX-lea, o altă caracteristică a clădirilor din Piaţa Mică. Există în această zonă mai multe imobile încărcate de istorie. Unul dintre cele mai cunoscute monumente, Turnul Sfatului, cu un ceas încă funcţional, situat la nr. 1, are, potrivit unor documente, o vechime de aproape 700 ani. Supraînălţat succesiv, turnul asigură de la ultimul său nivel o vedere panoramică asupra oraşului medieval.
La nr. 11, se află Casa Hermes, ce găzduieşte Muzeul Franz Binder, parte a Complexului Naţional Muzeal Astra. Imobilul cu nr. 13 adăposteşte Pasajul Pantofarilor, lung de circa 16 m. Casa Luxemburg, situată la nr. 16, ce a primit numele actual în urma lucrărilor de restaurare efectuate între anii 1999-2003 cu finanţare din partea Marelui Ducat de Luxemburg. Casa Artelor de la nr. 21 este vechea hală a măcelarilor, denumită astfel după magazinele specifice acestei bresle care funcţionau în clădirea care ulterior a fost folosită atât de breasla cojocarilor, servind însă, pe la 1765, şi ca sală de teatru. Turnul Scării Aurarilor, situat la nr. 24 reprezintă un alt vestigiu istoric important datând din secolul al XV-lea. În imobilul de la nr. 26, în fosta farmacie “La Ursul Negru”, fiinţează Muzeul de Istorie a Farmaciei. Aici a lucrat o bună parte din viaţă părintele homeopatiei, Samuel Hahnemann.

Podul Minciunilor - primul pod de fier forjat din Romania, face trecerea intre orasul de sus si cel de jos. Construit pe locul unui turn de poartă al celei de a doua incinte de fortificaţii, Podul Minciunilor care leagă cele două sectoare ale Pieţei Mici, permiţând legătura dintre Oraşul de Jos şi Oraşul de Sus, este, fără îndoială locul cel mai încărcat de legendă din Sibiu. Reprezentând un veritabil simbol al oraşului, Podul Minciunilor a fost reconstruit în anul 1859, la fabrica lui Fredericus Hutte, fiind primul din România şi al doilea din Europa confecţionat din fontă turnată, cu decoraţiuni prin traforare şi având la capete două cercuri mari decorate cu stema Sibiului.
Iniţial, potrivit cronicilor vremii podul fusese construit din lemn, Emil Sigerius menţionând la 1771 că “trecerea pe sub podul minciunilor este iluminată noaptea de trei lanterne şi păzită de trei santinele”.
Până la construirea acestui pod, accesul între cele două sectoare ale pieţei se făcea pe sub un conglomerat de clădiri, demolat în 1851. Zidul care susţine scara înglobează un ancadrament pătrat din piatră, vestigiu al unei construcţii medievale. Podul Minciunilor este considerat un loc romantic, unde îşi dădeau întâlnire îndrăgostiţii, deşi pe seama acestuia circulă cel puţin patru legende.
Cea mai aproape de adevăr pare a avea la origine o similitudine lingvistică. Din cauza faptului că podul respectiv a fost primul ridicat fără piloni de sprijin, i s-a mai spus şi “podul culcat”. Ori, în dialectul săsesc “culcat” (lugenmarchen) este omonimul cuvântului “minciună”. Aşa aveau să se ţeasă ulterior tot felul de “poveşti” pe seama podului. Bătrânii locului îi atribuiau chiar şi “calităţi” umane. Ei spuneau că podul “simte” fiecare neadevăr rostit de cei care îl străbat, începe să geamă într-un mod tipic, care dă fiori, încheieturile scârţâie ameninţător iar balustrada dă impresia că va ceda în orice moment, mincinosul urmând sa se prăbuşească în gol.
O altă legendă vorbeşte despre faptul că Piaţa Mică fiind piaţa negustorilor era, pe cale de consecinţă şi cea a tocmelilor, a negocierilor. Uneori, aşa cum se întâmplă în orice troc, existau şi clienţi păcăliţi. Aceştia se întorceau cu marfa cumparată şi, în hohotele de râs ale mulţimii, îi aruncau de pe pod pe negustorii prinşi cu ocaua mică. În acest fel, aceştia nu doar că nu îi mai înşelau niciodată pe sibieni ci serveau drept pildă pentru toţi precupeţii necinstiţi. Cea mai “picantă” legendă a podului ţinea de curăţenia trupească a tinerelor fete care îşi dădeau întălnire cu iubiţii lor, în respectivul loc. Aici se făceau jurăminte de iubire, se punea la cale viitorul îndrăgostiţilor, se făceau planuri de căsătorie, după ce, în prealabil tinerele susţineau că sunt neprihănite. Când lucrurile se întâmplau să nu stea întocmai, se spune că imediat după noaptea nunţii, miresele erau târâte de păr până pe pod, de unde erau aruncate, spre a fi pedepsite în acest fel pentru jurămintele lor mincinoase. Legat de acelaşi “capitol” este şi legenda potrivit căreia cadeţii de la Academia Militară, după ce furau inimile junelor naïve le promiteau întâlniri sub clar de lună, pe podul respectiv, la care însă, invariabil, ”uitau” să se mai prezinte.

Catedrala Luterana - Structura sa masiva in stil gotic domina Piata Albert Huet. Turnul catedralei, inalt de 73,34m este cel mai inalt din Transilvania.

**Source: Wikipedia; Sibiu.ro